Berbec Este o zi prielnică pentru a planifica, pentru a organiza, pentru a stabili câteva obiective. Nu strică să le amintești celor din jur cât de mult contează pentru tine, din sânul familiei îți iei energia și de la cei care te iubesc necondiționat te încarci pozitiv pentru a merge mai departe în misiunea ta de viață.
Taur
Ai așteptări prea mari de la ceilalți, de aceea s-ar putea să te ciocnești de o anumită doză de încăpățânare din partea celor cu care vei interacționa. Trebuie să înțelegi că fiecare om filtrează realitatea prin ochii săi, educația și experiența lui de viață. Nu mai judecă și acceptă oamenii așa cum sunt.
Gemeni
Ultimele zile au fost cam aglomerate, stresante, cu momente confuze și treburi de rezolvat, iar astăzi simți că în sfârșit se mai detensionează atmosferă, respiri mai ușurat și mai calm. Pune-ți gândurile în ordine, acceptă că mai sunt și zile proaste și nu te lăsa copleșit la primul hop.
Rac
Nu este cea mai potrivita zi pentru a incepe ceva nou, pentru a te aventura într-o nouă etapă, în schimb, te poți ocupa de dezvoltarea planurilor pe care le-ai început deja. Încearcă sa nu mai pui la suflet toate atacurile care vin spre tine, detașează-te de criticile celorlalți. Vorbele urâte spun totul despre ei și nimic despre tine!
CITEȘTE ȘI: Care este ZIUA NOROCOASĂ a fiecărei zodii
Horoscop TURCESC: ce zodie ești şi care zeitate îţi influenţează viaţa
Leu
Petrece cât mai mult timp în natura, fă exerciții de respirație, meditează la frumusețea naturii din această perioadă, delimitează-te de supărările care te-au încărcat în ultima perioadă. Pune-te pe primul loc și fii recunoscător pentru toate bucuriile din viața ta!
Fecioară
Simti nevoia de liniște, îți dorești să te detașezi, să te gândești, sa te odihnesti mental. De multe ori, alegi doar să vorbești, iar acțiunile tale nu susțin nimic în acest sens. Chiar și atunci când cei de jur încearcă să vină spre tine, știi că nu vei accepta decât ceea ce îți aduce împlinire. Încearcă să pui în practică tot ce ai învățat până acum, să iei taurul de coarne și să ai mai mult curaj în a-ți duce la îndeplinire visele.
Balanță
Ai oportunitatea să îți sporești latura creativă în această perioadă. În plus, dacă reușești să îți aloci timp pentru tine, vei ajunge să realizezi că viața este frumoasă și interesantă. Nu ești dispus să stai pe margine, ci iei inițiativa atunci când vine vorba de a obține ceea ce vrei, fie că este vorba de un obiect sau de admirația cuiva anume.
Scorpion
Dacă simți o legătură profundă față de o persoană pe care nu o cunoști, ar trebui să fii precaut și să nu sari într-o relație fără să te gândești bine înainte. Analizează situația pe toate părțile, supune-l la teste pentru a-ți da seama ce fel de om e. Te poți înșela în privința lui și este mai bine să previi niște situații care te pot răni!
CITEȘTE ȘI: Partenerii ideali pentru relații de lungă durată, în funcție de ZODIE
Cel mai potrivit ANTRENAMENT, în functie de zodia în care te-ai născut
Săgetător
Dacă te simți criticat pe nedrept, încearcă să-ți dai seama de ce ești luat în vizor. Universul are propriile sale metode de a ne ajuta să pricepem ce, când și de ce greșim și ne trimite să experimentăm fix ceea ce noi facem altora. Astfel, atunci când te nemulțumește o situație, gândește-te dacă nu cumva, cândva, ai făcut același lucru cuiva.
Capricorn
Semnul tău zodiacal se află în sfera imaginii publice și vei avea astăzi ocazia să te faci remarcat, să fii în centrul atenției, să te exprimi, să fii văzut, apreciat. Este un cadru astral favorabil pentru activități care îți plac, care te pasionează, care te ajută să te detensionezi.
Vărsător
Recunoștința este cea care stă la baza echilibrului nostru emoțional, așa că identifică toate aspectele vieții tale pentru care merită să fii recunoscător și să mulțumești Divinității. Concentrează-te doar pe partea bună a vieții tale și găsește trei lucruri care te fac fericit, de câte ori prin minte îți trece un gând de supărare. Anulează această tristețe cu trei bucurii!
Pești
Indiferent că este vorba de carieră, de viața personală, de relațiile cu cei din jur, vei reuși să îți asculți intuiția și să întreții acea stare de echilibru profund. Stai în natură, roagă-te, fă o meditație, poate ceva mișcare în parc sau doar mergi pe jos și fii tu cu gândurile tale. Și întotdeauna ascultă-ți inima, nu gura lumii și nici sfaturile celor care nu îți cunosc viața!